Tatuajul, la granita dintre arta si kitsch...!!!
Primele manifestari a ceea ce numim astazi 'body art' au aparut intamplator, cu aproximativ 12.000 de ani i.Hr.: cei care aveau rani pe corp, incercau sa le vindece prin frecarea cu cenusa. In urma cicatrizarii zonelor afectate ramaneau urme negre, asemanatoare unor desene.
Inscriptiile pe piele si autoprovocarea cicatricilor au devenit in scurt timp o traditie puternic incarcata simbolic, reprezentand fie statutul social, fie apartenenta la un anumit grup sau starea de doliu.
Omul ca 'sevalet organic' a aparut in Egipt, in perioada construirii marilor Piramide. Tatuajele colorate au devenit populare in randul locuitorilor din Noua Zeelanda, iar in China, India si Japonia intrau deja ca forma de ornament. In secolele al XVI-lea si al XVII-lea, marinarii au fost 'trend-setteri' in Europa, iar in Statele Unite tatuajele au continuat sa faca deliciul matelotilor pana in secolul al XX-lea cand sensul lor a luat o noua turnura.
Prin vene, tusul curge rau...
Se pare ca termenul 'tatuaj' provine de la cuvantul tahitian 'tatu', care semnifica 'a insemna / a marca'. Conform altor surse, de la termenul polinezian 'tatao' (a tapa) s-ar fi format denumirea actuala. Aceasta manifestare a artei (una dintre cele mai vechi) nu a aparut undeva anume, ci s-a practicat simultan in mai multe zone, sub diverse forme.
La origine, tatuarea pielii indeplinea un rol esential in cadrul ritualurilor antice si nu a fost intotdeauna o practica permisa; de-a lungul timpului, a devenit chiar subiectul unor dispute majore. Cei care realizau desene pe piele lucrau in conditii mizere, iar adeptii lor erau adesea 'ciudati' care calatoreau impreuna cu circarii si se implicau in spectacole controversate.
Dupa Al Doilea Razboi Mondial, obiceiul a devenit cu atat mai blamat cu cat era asociat delincventei juvenile si stilului 'biker'. In cultura americana, in general, tatuarea pielii nu era foarte apreciata. In anul 1961, izbucnirea unor epidemii de hepatita si a unor forme de intoxicatii ale sangelui, a dus la interzicerea practicii in mai multe zone.
Desi existau saloane dotate cu instrumentele necesare realizarii tatuajelor, putini le utilizau in mod corespunzator. In plus, presa bombarda pe buna dreptate publicul cu informatii denigratoare pe aceasta tema.
In mintea societatii saizeciste simbolistica tatuajelor era fara exceptie asociata marinarilor, criminalilor sau prostituatelor, marcand clar apartenenta la 'clasa de jos' a societatii. Nu exista o modalitate mai buna prin care star-urile rock sa isi manifeste indignarea fata de moralitatea vremii, decat prin afisarea unui tatuaj. Artisti ca Janis Joplin au revolutionat insa stereotipurile in body art, asa cum au facut-o si in muzica. Desenul de pe piele devenise un brand care urla a rebeliune, ceea ce in anii '60 inca era socant.
Tot in acea perioada, perspectivele s-au schimbat radical, odata cu aparitia lui Lyle Tuttle, cel care a reusit sa foloseasca influenta mediatica pentru a aduce in plan pozitiv imaginea peiorativa sub care se afla arta 'decorarii pielii'. El a tatuat corpurile unor celebritati ale vremii, in principal femei, pe care le-a adus apoi in lumina reflectoarelor. Initiativa a fost un succes, de vreme ce marile reviste si posturi de televiziune il abordau frecvent pentru a oferi publicului diverse informatii despre tatuaje.
La inceputul anilor '90 se producea o renuantare a fenomenului, iar semnificatia tatuajelor s-a redus la mercantilism intr-o societate care parea ca se indreapta cu pasi repezi spre desacralizare. Astazi, traditia revine cu forte noi sub forma unui trend in continua dezvoltare. Desi amatorii moderni nu sunt motivati de aceleasi principii pe care le aveau in vedere pasionatii erei de inceput a tatuajelor, inca se tine cont de o parte a simbolisticii antice.
Astazi nimic nu mai e la fel... Din era rock tatuajele au pasit spre noi orizonturi si momentan sunt preferate de tot mai multe celebritati pop, aflate constant in posturi fashionable, fiind mai degraba accesorii trendy decat reflectii ale unor concepte.
Body art-ul a fost adoptat si in cadrul unor manifestari ample, cum ar fi festivalurile gay sau prezentarile de moda excentrice. In alta ordine de idei a fost pur si simplu o 'marca' a tinerilor dornici de emancipare, a gastilor din cartierele marginase ori a detinutilor din penitenciare, pentru care tatuarea corpului devenise echivalenta cu atitudinea 'watch out'.
Pictarea fetei si a corpului reprezinta, in fond, semnale cu valoare culturala, tinand de comunicarea non-verbala, spre deosebire de semne, care au valoare biologica. Prin aceasta forma de exprimare care accepta nenumarate semnificatii, se sustine o data in plus complexitatea procesului comunicarii.
